Acest tort pufos de migdale și portocale este simplu de făcut, aproape că blenderul face toată treaba. Nici portocala nu trebuie curățată, ea rămâne întreagă. Folosind în rețetă coaja portocalei, nu ne trebuie decât o portocala, astfel scădem carbohidrații din tort. Vă fac această precizare pentru că, în general, prăjiturile de portocale sunt bogate în carbohidrați din cauza făinii, a zahărului și a numărului mare de suc de portocale folosit. Veți vedea că și cu o portocală, însă folosită întreagă, prăjitura va avea gustul delicat al citricelor.

Reteta tort cu migdale si portocale Trucuri sanatate
Tort cu migdale și portocale, Sursă foto: deliciouslysprinkled.com

Ingredientele pentru tort pufos de migdale și portocale:

Pentru Blat

-1 portocală, tăiată în 4 bucăți;

-6 ouă;

-250 g. făină de migdale;

-1 lingură praf de copt;

-4 lingurițe îndulcitor granulat la alegere, după preferințe;

-1 păstaie de vanilie;

-1 vârf cuțit de sare.

Pentru cremă

-125 ml. iaurt natural (neîndulcit)

-115 g. cremă de brânză (cât mai moale)

-50 g. îndulcitor pudră la alegere, după preferințe;

-2 linguri coajă de portocale.

Mod de preparare:

Puneți în blender cele 4 bucăți de portocală și mixați-le până devin ca un piure. Dacă vă place să lăsați în compoziție bucățele de portocală, să știți că se văd foarte frumos în amestecul final de coacere.  Adăugați toate celelalte ingrediente pentru blat și mixați bine. Compoziția obținută se împarte în două și se toarnă în formele pregătite de băgat în cuptorul preîncălzit la 1800C. Fiecare parte de blat se ține la cuptor timp de 20-25 de minute. Pentru a fi siguri că este gătit bine blatul, puteți face testul cu scobitoarea.

Pentru cremă se amestecă foarte bine crema de brânză cu iaurtul natural, până obținem o pastă. Se adaugă coaja de portocale și cele 50 g. de îndulcitor pudră. Se amestecă până toate ingredientele sunt integrate perfect.

Când blaturile sunt reci, se pune între ele crema. Am obținut astfel un tort delicios, sănătos și delicat, perfect de servit ca desert pentru masa de Crăciun.

Reteta tort cu migdale si portocale Trucuri sanatate
Tort cu migdale și portocale, sursă foto: tasteofhome.com

Acest tort pufos de migdale și portocale poate fi ornat după cum doriți și cum vă zboară imaginația. Puteți adăuga un strat de glazură peste tort, puteți rade ciocolată, sau puteți pune feliuțe de portocală deasupra. De asemenea, puteți face 3 blaturi și mai multă cremă, astfel tortul va fi în mai multe straturi. Vă mai dau o idee. Mărunțiți câteva migdale la blender și presărați-le deasupra tortului.

Este un desert perfect de servit de Crăciun. Se prepară rapid, astfel încât cu toate treburile din preajma sărbătorilor, această rețetă o veți face cu plăcere. Acest tort pufos de migdale și portocale are un gust delicat și este fresh. Invitații vor cere o felie în plus. Nu uitați să faceți poze și să le împărtășiți cu noi.

Aici veți găsi mai multe rețete delicioase și sănătoase.

 

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI