În sezonul rece organismul poate fi afectat de schimbările bruște de temperatură, iar riscul de a suferi de răceală, de infecții respiratorii, viroză sau gripă este destul de mare. Alimentația are un rol important în construirea unui sistem imunitar puternic, de aceea este indicat să adoptăm mese bogate în fructe și legume. Pe lângă acest lucru, este indicat să consumăm și sucuri naturale care ajută să ne protejăm organismul în fața afecțiunilor sezoniere și să țină bolile deoparte.

Poți să îți asiguri doza de sănătate și cu ajutorul unor sucuri naturale, din fructe și legume care conțin vitamine și antioxidanți și le poți prepara cu ușurință acasă.

Iată mai jos 4 rețete de sucuri naturale care îți vor întări imunitatea și îți vor reda energia pierdută. În cazul în care suferi deja de o infecție respiratorie sau de o viroză, te sfătuim să te adresezi medicului.

Suc verde plin de vitamine

Ingrediente:

  •  o cană suc de portocale
  •  o cană de spanac proaspăt
  •  o mână frunze de salată
  •  un castravete
  •  un măr

Pune într-un blender sau într-un smoothie maker sucul de portocale, spanacul și frunzele de salată și le  mixezi. Adaugă feliile de castravete și de măr și mixează din nou. Va rezulta un suc verde natural, plin de vitamina A, C și E. Este bogat în antioxidanți care ajută la regenerarea celulelor și la creșterea imunității într-un mod simplu și natural.

Băutură detoxifiantă din lămâie și ghimbir

Suc natural de lamaie si ghimbir | Trucuri sanatate
Sursa foto: Tasty.co

Ingrediente:

  • 4 căni de apă
  •  O lămâie
  •  O rădăcină de ghimbir
  •  1 lingură de miere

Pune într-un vas apa la fiert. Adaugă în apa fiartă feliuțele de lămâie și de ghimbir și lasă-le la infuzat pentru 10-15 minute. Poți consuma băutura îndulcită cu o lingură de miere.

Acest ceai cu lămâie și ghimbir are proprietăți antioxidante și detoxifiante,  vitamina C, reduce inflamațiile și ameliorează durerile de stomac.

Suc natural de roșii

Ingrediente:

  • 4 roșii
  •  Un morcov
  •  O rădăcină de țelină
  •  Un ardei roșu
  •  Un cățel de usturoi
  •  Sare
  •  Piper
  •  O jumătate cană de apă
  •  O legătură de pătrunjel ( opțional )

Punem într-un vas la fiert roșiile, morcovul, rădăcina de țelină, ardeiul și cățelul de usturoi. După ce s-au fiert legumele, le lăsăm la răcit pentru 15-20 minute. După ce s-au răcit, adăugăm pătrunjelul tocat, sărea, piperul și le mixăm cu ajutorul unui blender. Acest suc natural de roșii se servește rece.

Sucul de roșii este bogat în antioxidanți, previne răceala și luptă împotriva infecțiilor și bacteriilor.

Smoothie cu afine probiotic

Ingrediente:

  • O cană de lapte vegetal ( puteți opta pentru lapte de soia, migdale, cocos, orez, etc )
  •  O cană de iaurt grecesc
  •  O cană căpșuni congelate
  •  O cană afine congelate

Această băutură este delicioasă și se prepară extrem de rapid. Adaugă într-un blender sau într-un smoothie maker laptele vegetal, iaurtul grecesc, căpșunele și afinele congelate. Poți să înlocuiești aceste fructe cu mure, zmeură sau coacăze. Le mixezi până obții o consistență cremoasă.

Acest smoothie cu afine conține vitamina C și D, va ține bacteriile  sub control și te va  ajuta să ai un sistem imunitar mai puternic în sezonul rece.

Dacă știi și alte rețete de băuturi naturale care ne ajută să ne protejăm organismul în sezonul rece, nu ezita să le lași în căsuța de comentarii.

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI