Bauturi sanatoase si racoritoare | Trucuri sanatate

În perioada aceasta a anotimpului, am simțit zilele caniculare din plin. Nu mă plâng, deoarece iubesc vara cu tot cu soarele ei arzător și puternic. Indiferent de anotimp, dar mai ales când este cald, trebuie să ținem cont de hidratare și să o facem corespunzător.

Singura modalitate prin care putem învinge canicula este o băutură rece, sănătoasă, plină de vitamine și minerale, care ne va coborî instant temperatura corpului.

Pe lângă celebra apă cu lămâie, poți încerca și alte băuturi la fel de răcoritoare și sănătoase pentru organism.

Iată cele 5 idei de băuturi sănătoase și răcoritoare pe care eu le consum și le recomand cu căldură, fiind excelente pentru sezonul canicular.

Socată de casă cu lămâie

Îți mai aduci aminte de gustul autentic al socatei, așa cum doar bunicii știau să o facă? Va rămâne în suflet băutura răcoritoare a copilăriei. Profită de sezonul socului și prepară acasă această băutură aromată dulce-acrișoară.

Chiar dacă rețeta are la bază zahăr, eu l-am înlocuit cu miere.

 Ingrediente:

12-15 flori mari de soc

8 lintri de apă plată sau de izvor

500 g de miere

2-3 lămâi

8 g de drojdie

După ce ai așezat florile de soc în borcan și ai adăugat mierea și zeama de la lămâi, adaugi apă cât să acopere ingredientele și lași totul la macerat pentru 24 de ore. A două zi umple borcanul cu apă rece și amestecă. Adaugă drojdia și acoperă borcanul cu un capac. Se lasă încă 2 zile la macerat, la loc cald și însorit. Când a atins gradul de aciditate pe care îl tolerezi, consideră că socata este gata.

Apă cu mentă și castravete

Sună ciudat? Este extrem de gustos și răcoritor. Rețeta este simplă: adaugă 2 litri de apă într-o sticlă, 6-7 felii și castravete și 5-6 frunze de mentă. Pastreaz-o la frigider până la servire.

Pe lângă efectul răcoritor și hidratant este ideală pentru detoxifiere și energizarea organismului.

Limonadă cu ghimbir

Este racoroasă, gustoasă și ține bătrânețea și bolile la distanță. Mai multe studii au arătat că ghimbirul este foarte eficient în întărirea imunității.

Ingrediente:

zeama de la 3 lămâi

4-5 cm rădăcină de ghimbir

3 lunguri de miere ( opțional, pentru cei care doresc să o indulceaca )

Coaja rasă de la ½ lămâie.

Cca 700 ml de apă

Apă infuzata cu fructe

Această băutură sanatoasa se află printre preferatele mele. În cazul în care ți-e greu să bei cei 2 litri de apă pe zi, încearcă apa infuzata. Are un gust deosebit de plăcut și hidratează organismul.

Fructele le alegi în funcție de preferințe sau  ghidează-te după problemele de sănătate pe care le ai și profită de beneficii.

Frunzele de ceai verde, lime și mentă te ajută să arzi grăsimile și îți împrospătează respirația. Căpșunele și kiwi te ajută să-ți redobândesti sănătatea cardiovasculară, îți reglează zahărul în sânge și protejează sistemul imunitar. Castraveții, lime și lămâile se consumă pentru păstrarea greutății, împotriva balonării și digestiei.

Ceai răcoritor de vară

Ceaiurile reci sunt recomandate în perioada verii, deoarece satisfac nevoia de hidratare și sunt extreme de benefice în curele de slăbire.

Ingrediente:

Ceai rece cu vanilie și fructe

Într-un litru de apă plată, infuzeaza 6 linguri de ceai verde cu vanilie, timp de aproximativ 2-3 minute. Adăuga gheață și fructele preferate. Este delicios cu piersici, pepene sau ananas.

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI